VIDEO | Elevii de nota 2 nu vor mai primi burse de merit / Marcel Ciolacu: Este o situație anormală

Publicat: 27/10/2023, 11:57

Bursele de merit vor fi corelate cu performanța școlară. Premierul Marcel Ciolacu a anunțat la începutul ședinței de guvern de vineri că a avut o discuție pe acest subiect cu ministrul Educației, Ligia Deca.

Premierul Ciolacu a declarat că este inadmisibil ca un elev de nota 2 să primească o bursă de merit din partea statului și așteaptă soluții de la ministru.

Am văzut situația total anormală prin care s-a ajuns ca elevii de nota 2 să primească burse de merit! Așa ceva este inadmisibil! Am discutat cu doamna ministru Deca și cu sindicatele. Și aștept cât mai repede o soluție prin care bursa de merit să reflecte performanța școlară, a declarat premierul.

Unul dintre aceste cazuri este cel al unui elev din județul Prahova, care a intrat cu media 1,97 la liceu, primește bursă pentru „merite deosebite la învățătură”. Citește articolul aici. 

Conform unui proiect de lege anunțat în luna august, bursele de merit vor fi acordate indiferent de medie, pentru primii 30% dintre elevii fiecărei clase. Singura condiție pentru acordarea bursei este nota de la purtare

Ministrul Educației a explicat în septembrie, că în acest fel „va exista o competiție sănătoasă în interiorul fiecărei clase”.

Ideea este următoarea: copiii performează atunci când intră într-un soi de competiție sănătoasă, întâi cu sine și apoi cu cei pe care-i au în jurul lor, cu colegii lor de clasă. Ideea este nu să comparăm medii care, de altfel, arată foarte diferit de la o școală la alta, ci să-i susținem pe cei care performează cel mai bine în fiecare clasă. Asta înseamnă că va exista o competiție, din nou, cu fairplay, sănătoasă, în interiorul fiecărei clase, pentru acei primii 30% care iau bursa de merit, a declarat Ligia Deca, într-un interviu la TVR Info.

CITEȘTE ȘI:

Caz incredibil! Un elev de la un liceu din Ploiești va primi bursă de merit cu media 4.59

Începe școala! Burse mărite pentru elevii de liceu și gimnaziu în anul școlar 2023-2024

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Raluca Podea, amanta lui Ilie Năstase?! Brigitte Pastramă nu a mai putut răbda: „Am simțit...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Două femei care căutau de mâncare au fost ucise de un fermier și date la...
Israelul l-a declarat „persona non grata” pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres
Tatăl copilului Cristinei ICH, audiat la Poliție + Parchetul decide azi dacă cere mandat de...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
O tânără care îşi înşela soţul l-a minţit că a fost violată. A inventat că...
Cioban omorât în bătaie de patronul stânei la care lucra! Ucigașul din Buzău și-a lovit...
Data exactă la care vor fi virate tichetele sociale în luna octombrie. Banii intră direct...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Locul unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Ultima dorință a fostului milionar
Eclipsa solară aduce mari transformări. Persoanele care își schimbă cariera
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Telescopul Webb a descoperit dioxid de carbon și apă oxigenată pe unul dintre sateliții lui...